Lasa ma, ca merge si asa…. strada Lipscani!

Advetising??? Reclama????Publicity???Timp de reclama??? Media planner, media buyer???? Flyere?? Printuri???Hai ma coane zi si mie un artist ieftin si o tipografie ieftina, hai ca am un buget de tocat, iese si noua de o prajitura!!!Calitate???lasa ma ca merge si asa….lasa ca dam un tun…..nu auzi ma ca merge si-asa??…………………………..

Imi aduc aminte o zi de vara de la inceputul anilor ’80, o duminica pe strada Lipscani, paradisul comerciantilor de pe vremea aceea.Tin minte fierbinteala pietrelor de granit al pavajului, praful ce se ridica in vazduhul fierbinte al Lipscaniului amestecandu-se cu  strigatele tiganilor ce isi faceau cunoscuta marfa”Semintze buuuuneee baieti!!!! Seminte buuune!!” sau in cazuri mai fericite cand strigau “Haideti tovarasi luati salopetilii… (un termen mai neaos derivat de la salopetele de blugi LEE)”,  fumul gratarelor pe care se perpeleau mititeii ce urmau a fi serviti cu un adaus consistent de bere  gambrinus, bucegi sau grivita, si acum imi rasuna in urechi zanganitul butoaielor goale de aluminiu in care era transportata berea ce urma a fi desartata in halbe. Imi amintesc cu placere de acea zi de vara, o duminica pe Lipscani.

Atunci nu exista Coca-Cola, Fanta, Sprite, Prigat natural, sau cine stie ce alte inventii ale industriei de bauturi racoritoare, exista Cico, Brifcor si Pepsi care se gasea doar in cercurile privilegiate si in restaurante dar bautura racoritoare cea mai apreciata de toata lumea era…siropul. Siropul de fructe cu sifon. Siropul de fructe gros care, nu se amesteca niciodata omogen in pahar cu sifonul rece. Siropul de fructe  era strabunul TEC-ului, al dozatorului ce avea sa faca furori prin orasele Romaniei de dupa anii ’90. Imi amintesc….

Imi amintesc duminica accea deoarece il insoteam pe bunicul meu la cumparaturi. Atunci bunicul mi-a tinut prima lectie despre cinste, munca si valoare. Tinandu-ma de mana ma duce in fata unei pravalii pe care scria Croitorie la Ionescu. Vanzatorul era si croitor, acolo el facea camasi de “semicomanda” cum spunea bunicul meu, adica te duceai la ionescu, iti alegeai culoarea, Ionescu iti masura gatul, umerii pieptul, si intr-o ora aveai camasa gata cusuta. Ionescu, era un barbat in jur de 65 ani, inalt uscatziv, invatzase croitorie la Paris inainte de razboi cand lucrase ucenic intr-n atelier din Franta. Tot castigul agonisit in perioada de ucenicie il investise in atelierul sau de pe strada Lipscani. Usor de mana si-a format repede o clientele selecta croind camasi pentru Blaga, N. Iorga si multii altii. Incet incet devenise o legenda, caci in tot Bucurestiul interbelic nu era un croitor mai priceput ca Ionescu zicea bunicul meu si credea cu tarie in ceea ce zicea. Dupa 1947, regimul i-au confiscate atelierul dar firma La Ionescu au lasat-o adaugand sub firma doar “cooperativa mestesugareasca de productie numarul…” Ionescu a ramas in continuare in atelierul sau. Era o legenda intre oamenii mai in vartsa caci majoritatea mergeau la el pentru camasi. Tinerii, spunea Ionescu bunicului meu, nu mai vor sa auda de camasile mele, au inceput sa poarte tricouri sau camasi de nylon, calitate mai slaba, in curand Dragane voi inchide ochii, si atunci va pieri si atelierul meu, caci nimeni nu mai vrea sa invete meserie, toti se duc in fabrici sa lucreze “pe banda”….meseriash care sa iti faca un costum de la A la Z nu vei mai gasi curand….

Am plecat din pravalia lui Ionescu, am mers la palarier, la Tache, apoi la cismarie la Matache de unde bunicul si-a luat pantofii de la reparat, erau niste pantofi de piele intoarsa, cu “toc italian” cum erau denumite tocurile inalte, avea o perie cu care isi curate pantofii de piele intoarsa de praf, si asta imi amintesc perfect, pantofii bunicului meu erau intotdeauna curatzi!!!

Azi, am trecut iarasi pe strada Lipscani, in afara caldurii a prafului si a gropilor rezultate in urma procesului de reabilitare Lipscaniul de astazi si-a schimbat complet aspectul de altadata care era odinioara inima orasului. Acum domneste mizeria si saracia, acele case negustoresti sunt adapost pentru rromi sau `boschetari`. Afise publicitare jupuite sunt intinse peste tot, din loc in loc cate o carciuma sau cate un magazin de rochii de mireasa ce vand cu adaos de 500% produse de serie ce poarta eticheta unor firme de confectii ce se bucura de promovare mass-media.

Daca candva iti era drag sa mergi pe Lipscani, acum incerci sa ocolesti acea zona Poate ca cineva se va gandi sa renasca aceasta mica perla a Bucurestiului de altadata, si sa iti doresti din nou sa iesi la o plimbare pe Lipscani.