Omul contemporan si societatea de consum

¨Statul e unde sinuciderea pe indelete a tuturora se numeste viata¨

                                                                                                               Friedrich Nietzche

 

Istoria omenirii demonstreaza ca, spre deosebire de celelalte specii, fiinta umana nu poate trai decat in cadrul unei comunitati guvernate de cel putin un set de reguli. De-a lungul timpului, multi ganditori au incercat sa defineasca omul, cateva dintre atributele cele mai interesante fiind zoon politikon, homo faber, homo artifex sau homo ludens, care corespund, fiecare, gandirii diverselor perioade ale culturii universale.. Pentru Aristotel, omul este un animal social, pentru Bergson şi Blaga, omul este un animal care fabrica unelte, în timp ce, pentru Darwin, omul nu este decat o prelungire a maimuţei. Dincolo, insa, de unghiul de vedere al fiecarui filosof care a incercat sa defineasca fiinta umana, fiecare fiind valabila, in felul sau, omul trebuie analizat in context, in cadrul grupului in care traieste. Omul contemporan, caracterizat, ca si predecesorii sai, de ‘mimetism’, nu face altceva decat sa se supuna regulilor societatii care, de fapt, il modeleaza. Astfel, fenomenul numit generic “consumism”, nu este altceva decat o adaptare la realitatea care consuma natura umana pana la modificarea structurii sale. Singura explicatie a imposibilitatii de a defini fiinta umana este aceea ca individul nu exista “in sine”, ci doar in societate, fiind intotdeauna parte dintr-un intreg pentru care, la randul sau, este exponent. Omul este, simultan, zoon politikon, homo faber, homo artifex, homo ludens, iar in societatea contemporana a devenit “consumator”, cauza transformarii sale fiind fireasca adaptare la context. Am putea spune ca, de la Nietzsche incoace, statul si-a pierdut artibutul de constrangator absolut, locul sau fiind luat de catre societate in sine, in esenta ei. In lumea contemporana, imaginea, locul si rolul individului in cadrul societatii, modeleaza fiinta umana si ii impun reguli de la care, daca se abate, risca sa piarda insusi statutul de membru al acesteia. Omul contemporan nu se poate sustrage regulilor societatii, deci nici societatii de consum, care s-a suprapus peste vechile forme de organizare, preluandu-le toate atributele si impunandu-se ca unica forma de existenta a omului in lume.

In acest context, in prima era a dezvoltarii de tip consumist, constatam generalitatea afirmatiilor lui Immanuel Kant, conform caruia, intregul domeniu al filosofiei, si al existentei se reduce la patru intrebari: Ce pot sa stiu? Ce trebuie sa fac? Ce pot spera?
Ce este omul?

In plina dezvoltare a comunicarii, a mijloacelor de comunicare in masa, cand oamenii au acces rapid la toate mijloacele de informare, acum cand exista internet si biblioteci virtuale iar informatia circula mai rapid decat ne putem imagina, acum cand lumea este mai mica, trebuie sa stim, sa constientizam ca suntem mai puternici decat credem.

Acum cind eshti ceea ce ai, sau cat potzi avea, sau ce potentzial capitalist ai, zambesc dezamagit: artistii mor repede ingropati de concurentza opulenta, afacerile noi pornite de la zero sunt omorite de corporatii transnationale cu potential investitional de multe miliarde de dolari. Mijloacele de promovare in masa, sau masinile de construit visuri, il constrang pe om sa traiasca dupa cum i se spune, nu dupa cum simte el. Datoriile morale fata de biserica, fata de comunitate au disparut treptat fiind inlocuite de noile tendinte, promovate in masa, ce tind sa educe si sa constranga omul catre o societate de tip consumist. Practic nu exista sarbatori fara Coca-Cola iar copiii se simt marginalizati, daca nu isi sarbatoresc zilele de nastere la McDonald’s. Sunt promovate fel si fel de sarbatori si zile festive, sarbatori traditionale, care inainte se sarbatorau cu o floare, sau cu o nuielusa sunt acum tinta vanzatorilor in alergarea dupa profituri uriase. Este normal, lipsa de experienta a societatii in consum nu poate duce decat la mari decalaje economice, sociale si culturale.Temele de discutie clasice privesc CONSUMUL, noul reper de viata, consumul care satisface niste nevoi aparute din cine stie ce te miri colt de “civilizatie”.

Noua doctrina de tip consumist, se implementeaza in inconstent, inca din copilarie, povestile, basmele copilariei noastre, au fost inlocuite de reclame, de desenele animate in care personaje principale sunt clovnul Mc Donald’s, sau mos Craciun vopsit alb rosu de catre Coca-cola. Am fost socat, vizionand filmul “Super size me”, realizat de Morgan Spurlock, in care copii cu varsta pana in 5 ani, supusi unor teste de recunoastere a imaginilor, nu recunosteau chipul lui Iisus Christos, insa erau foarte bucurosi si fericiti la vederea imaginii clovnului mc donald’s si il identificau rapid ca fiind “omul ce ii ajuta pe cei de la casele de marcat”.

“Lasati copiii sa vina la mine.”, vechea doctrina religioasa, a luat azi noua forma de tip consumist, implementand in mentalitatea copiilor noile tendinte de evoulutie si cristalizare a societatii de tip consumist, in care omul nu mai este decat un factor, un indice intr-un grafic de consum, o simpla rotitza intr-un mecanism complex al al erei consumiste.In acest context, omul secolului XXI, cufundat in confortul pe care i-l ofera epoca, a uitat sa mai gandeasca, a uitat sa fie el isusi avantandu-se orbeste pe drumul pe care i-l arata societatea consumista pentru a o ajuta sa-si indeplineasca scopul. Excesul de consum denatureaza capacitatea intelectuala si rationamentul omului, transformandu-l in animal, ucigandu-i simturile, diminuindu-i orizonturile si ingradindu-i sfera cunoasterii. Implementand rationamentul “Sunt om, deci consum, consum, deci exist, exist deci trebuie sa ma supun societatii”.

In contextul actual, nu pledez pentru desfiintarea societatii, nu pledez pentru haos sau pentru anarhie ci pledez pentru Umanism.Nu pledez acum pentru exterminarea omului care se lasa ghidat orbeste de societate. Pledez pentru Umanism, pentru valorile umanului, pentru sinceritate si onestitate, simplitate si curaj. Pledez pentru un Ulise modern, care sa continue sa exploreze, sa caute, sa ravaseasca si nu sa se cufunde in placerile si confortul oferit de civilizatie.

Desigur, cunoasterea, si maturizarea noastra intelectuala, va echilibra sau va dezechilibra acest decalaj, pana atunci, este o simpla chestiune de succesiune naturala… cei batrani trebuie sa inteleaga, sa constientizeze si sa gaseasca un alt mod de educare, formare si dezvoltare culturala a generatiilor urmatoare.

Oare este adevarat ca intotdeauna generatia urmatoare este mai valoroasa decat generatia precedenta?